Mihai Cernea, fostul baterist de la Mondial si Sfinx, face muzica si e cu ochii pe copii! „Am invatat sa bat la tobe cu Sergiu Malagamba”

Rep.: La Arenele Romane aveti unul dintre cele mai solicitate sisteme de sonorizare. Cum merge afacerea?Mihai Cernea: Ma ocup de foarte multi ani de asta, numai ca acum toate firmele din domeniul nostru sunt intr-o mica recesiune, au mai incetinit motoarele putin cate putin, preturile au scazut destul de mult la inchirieri, producatorii de spectacole cauta tarife din ce in ce mai mici. Pentru ca nu mai sunt spectatorii care erau, situatia economica se duce cu totul in jos. Noi ne axam in general pe activitatea de aici, de la Arenele Romane, mai ales vara si mai facem si cateva iesiri cu instalatiile prin diverse festivaluri. In momentul acesta consider ca avem cea mai buna instalatie de sunet, o aparatura de foarte, foarte buna calitate si foarte mare, de aproape 200 de kilowati. Avem o scena mare si doua medii, pe care le putem instala oriunde, ca un joc de lego.

Rep.: Domnule Cernea, aveti 62 de ani si 56 de ani de cariera, dar tot vorbiti cu patima despre muzica. Nu v-ati oprit niciodata? M.C.: Nu, niciodata. Cam de la 6 ani sunt permanent pe scena, in diverse ipostaze. La 12 ani am inceput sa bat la tobe. Am facut un an lectii cu Sergiu Malagamba, unul dintre cei mai mari tobosari ai nostri. El m-a invatat diverse procedee si tehnici foarte interesante, de care putina lume stia. De atunci fac numai muzica, altceva nu stiu si nici nu ma intereseaza, sincer sa fiu.

Rep.: Trupele Mondial si Sfinx, in care ati cantat dvs., au adus in peisajul romanesc un beat nou, un alt rock. Detectati o asemenea distinctie la trupele de astazi?M.C.: Pregatim pentru 19 mai un spectacol care se numeste Radio Music TV. Este un spectacol de protest al artistilor tineri care nu sunt difuzati, nu sunt bagati in seama, nu sunt difuzati pe radio. In afara de Televiziunea Romana, nimeni nu mai difuzeaza muzica lor. Tinerii acestia nu au alt loc de manifestare. Ei sunt extrem de bine pusi la punct, la zi cu toate noutatile in zona asta muzicala. De cate ori ies din Romania ascult radioul in masina. In strainatate sunt foarte multe radiouri care dau muzica corecta. Am fost in SUA, de pilda, si am inchiriat o masina. Am apasat pe primul buton de la radio pe care scria rock. Am innebunit, ajunsesem sa nu ma mai dau jos din masina, sa stau acolo cu orele pentru ca nu-mi venea sa cred ce ascult. Exceptionali! Eu nu mai pot sa ascult muzica pe care am facut-o noi si pe care am ascultat-o de mii de ori. Vreau sa aud lucruri noi, sa ascult tendinte noi, nu mai ascult nimic din ce am ascultat o data si inca o data si inca o data, o mie de ori acelasi lucru.

Rep.: Mai compuneti texte? Se stie ca sunteti compozitor, dar mai putin textier.M.C.: Am facut texte, dar putine. Pentru Sfinx aveam un poet care ne scria versurile, iar eu am facut cateva texte doar la piesele mele. In general aveam cativa poeti care ne placeau, Arghezi de pilda.

Rep. Ati ramas numai pe compozitie?M.C.: Acum compun mai rar. Mai stau in studio, din cand in cand mai intru cu Vladut, cu Mihalea, mai vad ce fac ei, mai discutam, analizam. Acum, mai nou, ma preocupa Bubu, merg peste tot cu el.

Rep.: Ce va spun astazi melodii ca „An dupa an”, „Intr-un cer violet”?M.C.: Toate piesele astea imi starnesc amintiri: cum a fost in studio, ce s-a intamplat, spectacolele in care am cantat piesa aia… Mai am o problema. Toate lucrurile astea le tin minte prin anumite mirosuri pe care le-am simtit in perioadele respective. Iar mirosurile pentru mine au culoare. Putina lume intelege asta. De exemplu, mi-ati spus „An dupa an”. In momentul asta am simtit un anumit miros si am vazut o anumita culoare. In perioada in care am terminat piesa asta am avut un anumit traseu prin viata… E intim, greu de explicat, prea personal.

Rep.: Va simtiti cumva responsabil pentru alegerea copiilor dvs. de a face muzica?M.C.: La mine e simpla chestia asta. In camera in care s-au nascut Vladut si Mihaela, la trei metri se afla un mixer mare, care exista si acum. Toata ziua au stat la mixer, sub mixer, pe amplificatoare. Asa s-au ridicat, asa au crescut. Cum puteau sa faca altceva?! Nu i-am putut opri. La 16 ani, cand au facut prima lor piesa de Eurovision, „Raspunsuri”, sigur ca am mixat-o, am stat cu ei, dar ei au cantat-o, au venit cu sunetele, au orchestrat-o, pentru ca asta vedeau permanent in jurul lor.

Rep.: Primii pasi i-au facut direct din mijlocul muzicii?M.C.: Bineinteles. Dupa aia, Bubu. De el ce sa mai zic?! Pe asta nu-l pot opri. Noi ne rugam de Bubu: hai, lasa, mai sunt zile…

Rep.: Cum adica va rugati sa-l opriti?M.C.: Da, el nu se poate opri din ce si-a propus. Este absolut senzational, nu ne seamana deloc, nu are nicio legatura cu noi sau cu lumea noastra. Niciodata nu am fost asa, in „halul asta”. Acum zic „halul asta”, dar cand te apuci de o chestie o mai lasi, te mai gandesti… La el nu exista asa ceva. Ani intregi ne-am rugat de el: „nu te mai duce la scoala in halul asta, stai si tu acasa sa-ti revii!” El nu si nu. Se trezea la ora 06.00, se imbraca si pleca. O secunda nu a lipsit la nimic, niciodata. Pe noi ne-a naucit chestia asta! Astazi e mare, are 18 ani si aproape 1,90 m, dar este la fel.

Rep.: Copil ambitios! Ce zodie e Bubu?M.C.: E Varsator, ca si mine, ca si ceilalti doi, dar niciunul nu seamana cu el.

Rep.: Si nepotii dvs. sunt la fel de energici?M.C. Leon are 6 ani si Leia 4 ani. In fiecare dimineata aud niste bubuituri in usa ca au de vorbit cu mine. Avem probleme de discutat incepute de cu seara. I-am lasat nelamuriti, mai ales pe cea mica, Leia.

Leon este o mare figura, e complet dependent de calculator, pasionat total si nu mai face nimic altceva decat jocul pe computer. Are un televizor mare de vreo 130 centimetri si joaca numai jocuri pentru cei care au peste 18 ani, complicate. Este foarte greu, sta ore si ore, are ochii inrositi si nimeni nu-l poate desprinde de acolo. E bolnav, le-am zis sa faca ceva. Nu stim ce sa facem. Acum cateva zile i-am spus: „Leutu, da’ tu nu trebuie sa te duci la gradinita astazi?” Zice: „Nu, nu ma mai duc”. Eu: „de ce?”. „Pai, sunt prea destept”. E simplu, ce sa mai vorbim! Acum l-am inscris in clasa asta zero, cum i se spune, si sunt foarte curios ce o sa faca pe la scoala pentru ca el e un tip extrem de hotarat. Face foarte bine tot ce face, e senzational.

Iar Leia este singura absolut normala, face tot ce-i trece prin cap, ca unei fetite de 4 ani.

Rep.: Vlad nu se gandeste sa mareasca familia?M.C.: Inca nu. Vladut e cam toata ziua aici, la Arenele Romane, lucreaza cu mine.

Secretele lui Misu Cernea

1. Meserie. Studiile mele sunt de inginer mecanic. M-a ajutat foarte mult facultatea pentru ca, de exempu, noi lucram cu grinzi cu zabrele. Specialitatea mea este legata de masini de constructii, macarale si m-a ajutat foarte mult asta la modul concret.

2 Debut. La 6 ani am fost selectionat dupa un concurs in Corul de copii Radio, apoi am fost la Corul de copii al Operei. Intre timp, am cantat la vioara la Scoala Populara de Arte. La 12 ani am inceput sa bat la tobe. La 14 ani am ajuns la Casa de Cultura a Studentilor si in formatia Andantino. Apoi a urmat Grup 22, formatia Liceului „Gheorghe Lazar” din Bucuresti. De acolo am plecat la Mondial, in 1969. In ’72 – ’73 am inceput sa cant cu Sfinx.

3. Vecini. Familia Mihaelei locuieste cu mine in casa din Cotroceni, la parter, unde locuia mama mea, care nu mai este. A murit acum cativa ani. Eu locuiesc la etaj. Familia e toata aproape, Vladut sta langa noi.

4. Mandrie. Misu Cernea s-a ocupat de sonorizarea primului concert LaLaBand, unde Bubu a fost senzational, facandu-i mamei sale, Crina Mardare, o dedicatie.

5. Tentatie. Tot timpul are o nevinovata ispita in camera pentru Leon si Leia. „Ei vin la mine in fiecare dimineata pentru ca mai este si o ciocolata la mijloc, sunt un depozit”.Malagambism

Compozitor, aranjor si dirijor, Sergiu Malagamba a studiat violoncelul si bateria la Conservatorul din Bucuresti, devenind un virtuoz celebru al perioadei interbelice. A ramas celebru si pentru inventarea termenului „malagambism”, fiind unul dintre excentricii modei vestimentare din anii ’40.